Moara cu noroc
Ioan Slavici
clasa a X-a A
1.Date despre autor
Ioan Slavici se naşte la 18 ianuarie 1848 la Şiria, lîngă Arad. A fost al doilea copil din cei cinci. Tatăl său – Savu Slavici a fost cojocar-, iar mama sa – Elene Slavici s-a născut la Borlea.
Între anii 1854-1858 frecventează şcoala elementară ortodoxă din Şiria, avîndu-l ca dascăl pe Dimitre Voştinari. În 1859-1860 frecventează încă o dată clasa a IV-a la şcoala elementară pentru a se putea înscrie la liceu. În 1860-1865 urmează liceul din Arad, unde primea săptămînal merinde de acasă. În 1865-1867 învaţă la liceul din Timişoara, unde dă ore de meditaţii. În 1867-1868 învaţă la liceul maghiar din Arad. În august 1868 trece examenul de bacalaureat la Satu Mare. Apoi face o călătorie pe Valea Şomeşului şi în munţii Apuseni. În octombrie 1868 se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe a Universităţii din Budapesta, unde trece cursurile de literatură romană. În anul 1869 el se îmbolnăveşte şi se întoarce la Şiria, neavînd bani.
În aprilie 1869 se înscrie la Facultatea de Drept din Viena. Pentru a se asigura material, el lucrează el lucrează secretar la un notar din Cumlăuş. În septembrie 1869 î-l cunoaşte pe Eminescu, care îi rămîne prieten şi sfătuitor pe toată viaţa. Ambii sunt proclamaţi membri definitivi a societăţii literare “Romania”.
În mai 1870 susţine examenul de stat şi ia lecţii de la unii profesori cu nume european renumit (Suddwiy Arnds, Rudolpl Ihering, etc. Debutează în martie 1871 cu comedia “Fata de birău”, publicată în Convorbiri Literare. La 1 iunie 1872, în “Convorbiri literare” apare prima lui poveste “Zîna Zorilor” cu culegeri din folclor. În iulie 1872 Slavici părăseşte Viena, încheindu-se viaţa lui de student. În octombrie 1874 soseşte la Iaşi, fiind găzduit de colegul lui de studii la Viena. Aici, prin Eminescu face cunoştinţă cu Ion Creangă cu care leagă o strînsă prietenie. În decembrie 1874 Slavici vine la Bucureşti unde se stabileşte cu traiul, locuind în strada Renaşterii nr.3.
La 11 septemtrie 1875 se căsătoreşte cu Ecaterina Szoke Magyarosy, înrudită cu o familie din Şiria – satul său natal, cu care va divorţa la 18 noiembrie 1885.
Ioan Slavici a fost profesor de filosofie, logică, psihologie şi romană la liceul “Matei Basarab”. La 1 noiembrie 1883, Slavici o cunoaşte pe Eleonora Tănescu – Profesoară la şcoala elementară de fete din Sibiu, cu care se căsătoreşte la 18 martie 1886 la Sibiu.
La 11 noiembrie 1886 se naşte Titu-Liviu, primul copil al lui Slavici, avîndu-l ca naş la botez pe Titu Maiorescu. În mai 1887 Slavici este ales secretar la Comitetul Central al Partidului Naţional Roman, iar la 25 aprilie 1888 e condamnat la un an de “temniţă de stat”.La 19 ianuarie 1889 cel de-al doilea copil a lui Slavici – Lavinia-Ioana-Josefina. La 10 iulie 1889 este eliberat din temniţă şi vine la Sibiu. După aceasta sunt publicate multe din operele sale.
La 25 noiembrie 1892 Slavici devine cetăţean al Romaniei şi se stabileşte definitiv la Bucureşti. Aici el publică mai multe opere ale sale, unele din ele fiind jucate pe scenă.
În aprilie 1925 Slavici pleacă la Crucea de Jos, la fiica sa Lavinia-Ioana-Josefina. Ioan Slavici se stinge din viaţă la 17 august 1925, la orele 18.30, la Crucea de Jos în casa fiicii sale Lavinia. Este înmormîntat la sehitul Brazi. La funerariile de înhumare, alături de familie şi de numeroşii prieteni, participă şi mulţi scriitori romani de la Societetea în care a colaborat.
1848 – Vigurosul nostru prozator (mare prieten al lui Eminescu) se naşte în anul revoluţiei, la Şiria, pe 18 ianuarie. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici şi al Elenei, născută Borlea.
1854-1858 – Frecventează şcoala “greco-ortodoxă” din satul natal, avându-l dascăl pe D. Voştinari.
1859-1860 – Repetă clasa a IV-a, pentru a putea răzbi la liceu.
1860-1865 – Urmează Liceul din Arad, stând la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii.
1865-1867 – Clasele a VI-a şi a VII-a la Liceul Piarist din Timişoara.
1867-1868 – Clasa a VIII-a ca “privatist” la Liceul Maghiar din Arad.
1868 – Bacalaureatul la Satu-Mare. Toamna se înscrie la Universitatea din Budapesta.
1869 – În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Şiria. Se mai înscrie şi la Universitatea din Viena (aprilie), dar în august îl aflăm în funcţia de secretar al notarului din Cumlaus. În toamnă e din nou la Viena, în armată, urmând şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană şi maghiară. Mai tânarul său amic moldovean îl va îndemna să scrie literatura în româneşte (cum s-a spus, aşa va proceda Eminescu şi cu Ion Creangă).
1870 – Îşi ia “examenul de stat”.
1871 – Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birău (comedie). În vară, împreună cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna.
1872 – E publicată prima poveste Zâna zorilor, Scrierile de început (îndrăgite şi azi de copii) sunt în majoritate poveşti (Ileana cea şireată, Floriţa de codru, Doi feţi cu stea în frunte).
1874 – Vine la Iaşi şi citeşte la Junimea Popa Tanda. Apoi pleacă la Bucureşti, unde se stabileşte.
1875 – Se căsătoreşte cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreste la Viena şi Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul “Matei Basarab” – Bucureşti.
1877 – Intră în redacţia ziarului Timpul.
1878 – Publică Gura satului.
1880 – Apare nuvela Budulea Taichii.
1881 – Volumul Novele din popor, cuprinzând prozele scrise până atunci, inclusiv capodopera Moara cu noroc.
1884 – Înfiinţează la Sibiu ziarul Tribuna, unde va veni şi George Coşbuc.
1885 – Din cauza unor articole în care revendică drepturile românilor, e închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina.
1886 – Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, în toamnă născându-i-se primul băiat, Titu Liviu. În urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile închisoare.
1888 – Premiera dramei istorice Gaspar Gratiani la Naţionalul bucureştean. Condamnat de Curtea cu juri din Cluj la un an de închisoare. Începe detenţia la Vat (Ungaria).
1889 – Se naşte Lavinia Ioana Iosefina, al doilea copil, când era în puşcărie. Abia la 10 iulie iese din penitenciar.
1890 – Se întoarce la Bucureşti. Profesor la Azilul “Elena Doamna”. Se naşte al treilea copil, Ion Marcel.
1891 – Soţia naşte al patrulea copil, Fulvia, dar nu şi ultimul (urma tradiţia familiei din Şiria, unde fuseseră cinci copii).
1892 – Devine cetăţean român. Publică Novele vol. I-II.
1894 – Împreună cu Coşbuc şi Caragiale, editează la Bucureşti Vatra. Publică romanul Mara, în foileton.
1894 – Se naşte Elena, al cincilea copil.
1897 – Se naşte Lavinia, al şaselea copil.
1902 – Publica romanul Din batrâni, premiat apoi de Academia Română.
1914 – Conduce Ziua, ziar filogerman, în care militează pentru neutralitatea României în primul război mondial.
1916 – Este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotel “Luvru”. În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.
1919 – La încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.
1921 – Publica volumul autobiografic Închisorile mele, în care-şi justifică activitatea din Ardeal şi România.
1923 – Romanul Cei din urmă Armas.
1924 – Volumul Amintiri (preţioase memorii despre Eminescu, Caragiale, Creangă, Coşbuc, Maiorescu).
1925 – Bolnav şi obosit de viaţa agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica sa, care trăia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Şiria natală. La 17 august trece în lumea umbrelor, înmormântat la schitul Brazi. Gala Galaction rosteşte cuvântul de rămas bun.
2.Date despre opera
2.1. Informatii generale(anul, locul aparitiei operei)
,,Moara cu noroc”, capodopera a literaturii noastre nuvelistice, a fost publicata in volumul de debut ,,Novele din popor”, aparut la Bucuresti, in 1881, volum apreciat de Mihai Eminescu pentru adancimea sufleteasca a lumii evocate de autor si de catre Titu Maiorescu ca un moment de referinta al vietii literare romanesti:”parasind oarba imitare a conceptiilor straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului si ne-au infatisat ceea ce este, cea ce gandeste si cea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice”.
2.2. Explicatia titlului
Titlul operei este ales sugestiv, el fiind chiar locul unde, in mare parte, se va desfasura actiunea nuvelei, „moara cu noroc” fiind carciuma lui Ghita, personaj ce va incerca sa-si depaseasca conditia umila pe parcursul operei. Sensul conotativ al titlului ne duce cu gândul la un topos malefic, tanatic (uciderea semintelor – Ivan Evserv ), un topos creat de diavol, iar determinantul atibutiv „cu noroc” induce lectorului sugestia bunastarii si a castigului, a fericirii (aparent).
Moara cu noroc porneste de la o semnificatie initiala, la inceput ea este o fost moara transformata intr-un han. Ea este un spatiu al salvarii oamenilor, fiind cu noroc pentru calatori si pentru hangiu. Moara cu noroc e situata la intretaierea unor drumuri umblate de hoti, rau famate, de acea la carciuma lui Ghita se adunau multi negustori: „… drumetii se bucura cand o zaresc din culmea dealului plesuv, caci venind despre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara sa poata sa gaseasca ori sa astepte alti drumeti ca sa nu plece singur mai departe”.
O data cu venirea lui Lica, moara se incarca de o legenda a imoralitatii, devenind un spatiu al raului. In final, mopara arde si macina cu ea tot raul. Din final, moara poate deveni, prin refacere, cu noroc pentru ca acolo s-au macinat toate sursele raului, deci hanul devine cu noroc pentru oameni.
2.3. Tipul operei
Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Slavici sunt cele din domeniul nuvelisticii. Nuvelele, apãrute în sase volume, au contribuit la progresul literaturii române în directia oglindirii realiste a vietii sociale, prin evocarea procesului de formare a micii burghezii rurale si de pauperizare a populatiei sãtesti, prin crearea de personaje reprezentative, care întruchipeazã conflictele si trãsãturile esentiale ale acestei lumi.
Aflat sub semnul clasicismului juminist influentei eminesciene, Ion Slavici a impus nuvela de exceptie, prin „Moara cu noroc” si „Comoara”, „Padureanca” si „Popa Tanda”.
Opera epica de mare intindere, “o nuvela solida cu subiect de roman” cum o aprecia George Calinescu, “Moara cu noroc” este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia nuvelei romanesti. Prin ea, Slavici, asemenea lui I.L. Caragiale, este considerat creatorul nuvelei realist-psihologice.
2.4. Aprecieri critice
Titu Maioresscu comenta: “Ceea ce a trebuit sa placa strainilor in poeziile lui Alecsandri, Bolintineanu, Eminescu si Serbanescu si novelele lui Slavici, Negruzzi si Gane este, pe langa masura lor estetica, originalitatea lor nationala. Toti autorii acestia, parasind oarba imitare a conceptiunilor straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului lor si ne-au infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firei lui etnice. Aceste element original al materiei, imbracat in forma estetica a artei universale, pastrand si in aceasta forma ca o ramasita din pamantul sau primitiv, a trebuit sa incante pe tot omul luminat si sa atraga simpatia lui luare-aminte asupra poporului nostru. Caci orice individualitate de popor isi are valoare ei absoluta, si indata ce este exprimata in puternica forma a frumosului, intampina un rasunet de iubire in restul omenirii ca o parte integranta a ei.”
La acesta cauza generala se mai adaoga, indeosebi pentru novelele lui Slavici, Gane si Negruzzi, intamplarea favorabila, ca ele se gasesc in armonie in privinta obiectelor ce ni le infatiseaza si care sunt mai ales figuri tipice din popor, cu un intreg curent al gustului estetic in Europe, curent pe care noi il credeam foarte sanatos si in urma caruia romanurilr taranesti si descrierile tipice au ajuns sa fie cele mai pretuite produceri ale literaturei de novelisti.”
,,Taranii lui Slavicii, adevarati si energici, au intrat biruitori in literatura romaneasca.
Vorba lor putina si apasata,exprimand sentimente,cand darze,cand duioase, dar totdeauna de o mare demnitate umana, chiar si cand erau adusi pe cararile pacatului, dadea nuvelei romanesti o infatisare de realitate dramatica necunoscuta pana atunci.Se vedea intaia oara ca nu e nevoie sa creezi un taran neexistent pentru a te mandri cu dansul, ca se poate trezi interesul si produce consideratia fara a trece cu un pas dincolo de marginile realitatii.” (Nicolae Iorga)
,,In cele mai importante nuvele, ca si mai tarziu in romanul ,,Mara”, Slavici se dovedeste fidel metodei sale de creatie realista, oglindind viata societatii transilvanene pe care o cunoaste indeaproape, transmitand nealterata nota specifica vietii satului de peste munti intr-un anumit moment istoric. De aici izvoraste spiritul popular care pulseaza puternic in opera sa; respectand realitatile si pastrand