Titlul operei : Pasa Hassan Autorul: George Cosbuc
Date importante din viata autorului:
-S-a nascut la 8 septembrie 1866
-Fiul preotului Sebastian Cosbuc si al Mariei
-A invatat la Nasaud apoi la Cluj
-In anul 1887 lucreaza cu I.Slavici la revista “Tribuna”
-In anul 1894 editeaza “ Vara” cu I.L. Caragiale si I Slavici
Alte opere ale autorului:
Balade si Idile (1893)
Fire de tort (1893)
Ziarul unui pierde-vara ( 1902) Cantec de vitejie (1904)
Genul literara: epic
Specie literara: balada
Opera e structurata in : 12 strofe Opera este scrisa in : versuri
Locul desfasurari actiuni : Campul de lupta de la Calugareni Timpul desfasurarii actiunii: sfarsitul secolului 16
Personaje :
Mihai Viteazu : personaj principal, pozitiv , real Pasa Hassan : personaj principal, negativ , real
Fisa de lectura
Povestire pe Momentele subiectului :
Expozitiunea prezinta lupta dintre cele doua armate . Romani inainteaza
virtiginos cu Mihai in frunte , in timp ce Pasa de sub poala padurii incearca sa opreasca avntul romanilor.
Intriga prezinta zarirea Pasei de catre Mihai , domnitorul roman. Desfasurarea actiunii prezinta uimirea Pasei de faptele vitejesti ale voievodului roman. Deoarece Voda il ingrozi pe Pasa turci erau dezorganizati si speriati. Frica Pasei il facea s ail perceapa pe Voda un munte si fuge nedemn din calea lui.
Punctul culminat al actiuni il constituie urmarirea vijelioasa a Pasei de catre Mihai , goanna nebuna a turcului, a carui groaza ajunge la cote maxime , ilustrata de gesture disperate, de caderea turbanului simbol al deminitati pierdute.
In dezonadamntul baladei afla ca Pasa scapa cu viata.
Modurile de expunere
-naratiunea -descrierea
Opera mia trezit sentimente de mandrie fata de armata romana
Ceea ce ma impresioneaza este frica pasei fata de Mihai Viteazul Surprinzator este momentul in care pasa fuge cu lasitate
Demn de admirat este fragmentul in care Mihai Viteazul baga spaima in pasa.
Am admirat curajul voievodului roman
Am fost curioas cand pasa speriat fuge la tabara
Fisa de lectura Titlul operei : O scrisoare pierduta
Autorul: Ion Luca Caragiale
Date importante din viata autorului:
Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de originegreacă.[2] Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importan ți scriitori români. A fost ales membru a lAcademiei Române post-mortem.
Alte opere ale autorului:
O noapte furtunoasă (1879)
Genul literara: epic
Specie literara: comedie
Opera e structurata in : capitole Opera este scrisa in : proza
(1880)
Conu Leonida față cu reacțiunea O scrisoare pierdută (1884) D-ale carnavalului (1885)
Locul desfasurari actiuni : Capitala unui judet de munte Timpul desfasurarii actiunii: farsa alegerilor de la 1883
Personaje :
Stefan Tipatescu este un personaj principal , individual , masculin, Zoe trahanache –singurul personaj femenin , negativ, infatiseaza sotia infidela
Povestire pe Momentele subiectului / idei principale Expozitiunea
– neaflamin“capitalaunuijudetdemunte“
– actiuneaprezintaintamplarilegatedefarsaalegerilordela1883
– Pistranda,politaiuljudetului,discutacuTipatescu,perfectuloraslui
– EliiadducelacunostintacaNaecatavencuseaflainposesiaunei
scrisori care-I poate asigura reusita in alegeri
– Condenseazaspectacoluldramaticsistimuleazaimaginatia
spectatorului
– Cuprindeosecventanarativa:istorisirealuipistanda,periodic
intrerupta de replicile indicnate ale prefctului , dublate si acesta de
ticurile politatiului
Intriga
– declanseazaconflictul:naeamenintapublicareabiletuluideamorin caz ca nu e sprijinit in alegeri
– Zoetrahanache,siamantaprefectluitipatescu,pierdescrisoareade amor pe care acesta i-o adresase
– Lumeaesteidignatadebarfa,nudeamorulZoetipatescu
– ReputatiaZoeiestestricatadebarfa“cescandal“
– Copiiinuaualtapreocuparedecatbarfirea
Desfasurarea actiunii
– TipatescuiiordonaluiPristandasaaflecontinutulscrisorii
– IntretimpZahariasiZoesuntsantajatideNaecupublicareascrisorii – Tipatescuafladelaacestiadespreceestevorbasidevinenelinistit
– FarfuridisiBarzovenescuisiacuzaaliatiipoliticidetradare
– ScrisoareaafostsustrasadeNaedelacetateanulturmentat,iar Pristanda le comunica celor in cauza pretentiile adversarului politic
– TrahanachedescoperasielopolitaaluiNaefalsificata
– FarfuridisiBarzovenescutrimitoplangerelaBucurestiacuzandu-lde
tradare
– ZoeseintalnestecuNaesi-Ipromitesprijinulinalegeri,
determinadu-l sip e tipatescu sa faca acelsi lucru
– Prefectulrefuzainitial,darlafinalcedeazapresinunilorfacutede
Zoe , intre timp sosind un desemnat de la centru
Punctul culminat
– FarfuridisiBarzovenescuiairostescdiscursurileprincarefiecare incerca sa ii ademenesca pe alegatori de partea lor
– LaanuntareacandidaturiiluiAgamitaDandanache,celedouataberese incaiera , iar Catavencu pierde palaria cu scrisoarea , care va fi gasita de cetateanul turmentat si inamnata direct Zoei
In dezonadamntul
– dezondamntulestevesel:Catavencu,dezarmataceptasaconduca festivitatile in cinstea noului ales
– totulseterminacubineintr-oatmosferadesarbatoaresideveselie unanima
Modurile de expunere
– dialogulu – monologul
Opera mia trezit sentimente de curiozitate
Ceea ce ma impresioneaza este neindemanarea personajului Catavencu Surprinzator este momentul deznodamantului
Demn de admirat este fragmentul in care sosirea desemnatului de la centru
Am admirat umorul
Am fost curioas cand au pierdut scrisoarea
Fisa de lectura Titlul operei : Craiasa din povesti
Autorul: Mihai Eminescu
Semnificatia titlului.
,,Craiasa din povesti” are profunde vibratii folclorice, poezia valorificand povestile populare cu personajele lor fabuloase si mitologice. Titlul trimite la un personaj de basm, craiasa fiind aici o metafora pentru iubirea armonizata perfect cu natura mirifica, impresionant de frumoasa, care este personificata, deoarece i se atribuie insusiri omenesti de simtire si sensibilitate.
Tema poeziei o constituie contemplatia poetului in fata unei naturi feerice, de basm, care ocroteste iubirea si care se emotioneaza la vederea frumoasei copile asemuita cu o craiasa din povesti.
Structura si semnificatii.
Poezia ,,Craiasa din povesti” este o idila cu puternice note de pastel si este alcatuita din sapte strofedistribuite astfel: in primele trei strofe predomina elementele de pastel, descrierile de natura in care notele rustice se impletesc cu elemente ale Cosmosului, iar in ultimele patru strofe se intensifica accentele de idila prin portretizarea iubitei, care capata valentele unui personaj de poveste.
In poezia ,,Craiasa din povesti” se manifesta doua spatii care se afla intr-o armonie perfecta: unul exterior, corespunzand lumii reale si altul interior, un spatiu al sentimentelor si trairilor lirice.
Compozitional, poezia este structurata in doua planuri distincte, unul uman si celalalt al naturii. In lirica eminesciana natura se manifesta prin doua ipostaze care se intrepatrund, una terestra si alta cosmica,fiecare dintre ele fiind alcatuite din elementele specifice viziunii poetice: lacul, florile, campia, trestiile, luna, norii.
Prima strofa ilustreaza statutul de stapana a lumii pe care luna il are in intreaga lirica eminesciana. Ea esteastrul tutelar, care vegheaza intreaga fire si ocroteste indragostitii, participand la sentimentul de iubire. Poezia incepe cu un oximoron , ,,neguri albe”, pe care luna, personificata, le naste, ,,le scoate peste ape” si ,,le intinde pe campie”. Inceputul poeziei este dominat de elemente de pastel, de aceea imaginile vizuale sunt compuse
din elementele naturii terestre, apele si campia si din cele ale
naturii cosmice, luna ca stapana absoluta a lumii. Imaginea feerica a naturii terestre este luminata de astrul tutelar, luna, fiind sugerata
deepitetele ,,stralucite” si ,,argintie”, interferand astfel planul teluric cu cel cosmic. Intreg tabloul este incarcat de gingasie si emotie, imaginile
motorii fiind definite de verbe sugestive: ,,naste”, ,,le scoate”, ,,le intinde”.
Strofa a doua compune tabloul inserarii, fiind dominante imaginile dinamice, illustrate prin verbele ,,s-adun”, ,,sa rumpa”, ,,anina”, iar imaginea vizuala este exprimata prin metafora personificatoare ,,haina noptii”, pe care stralucesc ,,boabe mari de piatra scumpa”.
In strofa a treia, planul celest si planul terestru se armonizeaza intr-o natura plina de vraja si gingasie prinimaginea vizuala a
norilor personificati care ,,au urzit” umbre pe lacul, ale caror unduiri creeaza o imagine feerica, unica prin comparatia valurilor miscatoare cu ,,bulgari de lumina”.
Strofa a patra introduce elementele de idila, compune relatia armonioasa dintre om si natura, langa lacul lucitor, se iveste dintre trestii o copila care arunca trandafiri rosii in ,,unda fermecata”.
Strofele a cincea si a sasea amplifica magia naturii, lacul este vrajit de frumusetea copilei care-si oglindeste chipul in apa lui. Lacul capata insusiri umane, deoarece apele ,,alearga” in cercuri. Eminescu introduce aici unpersonaj de basm popular, pe sfanta Miercuri. Copila daruieste lacului trandafiri ,,tineri”, pentru ca sa-i limpezeasca apele si sa-si poata vedea chipul. Elementul fabulos este simbolizat prin trandafirii vrajiti de ,,un cuvant al sfantei Vineri”. Se imbina astfel lumea reala cu lumea imaginara a basmului.
Din aceste doua strofe reiese comuniunea perfecta dintre om si
natura, avand aici un specific aparte, acela de fabulos, de magie din basmele populare, prin repetitia epitetului ,,vrajit”: ,,vrajit de mult e lacul” si ,,vrajiti sunt trandafirii”. Imaginile vizuale sunt motorii prin verbele de miscare, deoarece ,,alearga apa-n cercuri” si ,,trandafiri arunca tineri”.
Ultima strofa compune chipul iubitei, un portret specific aparitiei feminine din lirica eminesciana. Descrierea fetei este realizata prin imaginea artistica a oglindirii in apele lacului. Copila are parul galben si ochi albastri, in care se reflecta o lume de poveste: ,,Ea se uita…Paru-i galben, / Fata ei lucesc in luna, / Iar in ochii ei albastri / Toate basmele s-aduna.”. Chipul ei este infrumusetat, asadar, de sufletul plin de candoarea povestilor, puritatea erotica, ceea ce semnifica o intrepatrundere perfecta a lumii reale cu lumea imaginara a fabulosului.
Elementul liric se mentine apoi prin cadrul natural nocturn pe care poetul il descrie, realizand o atmosfera feerica, de taina, de vraja. Acum acest cadru este alcatuit din element cosmice si tereste care sugereaza lumea reala, careia i se alatara un spatiu interior-sezatoarea, simbol al unei lumi imaginare. Legatura dintre cele doua spatii, dintre cela doua lumi este facuta de catre copila care reprezinta elementul uman, deoarece se afla in mijlocul naturii cautandu-l pe cel drag sau contemplande-se pe sine in oglinda lacului.
Aceasta legatura, aceasta patrundere permanenta dintre planurile cadrului natural, dintre natural si uman sugereaza sentimentul armoniei universale in natura. Asa se si explica existenta unei diversitati de imagini artistice-vizuale, auditive, dinamice-realizate cu ajutorul epitetelor, “luna argintie”, al metaforelor, al comparatiei, sau al personificarilor.Sentimentele de admiratie, de dragoste fata de fiinta iubita devenita o veritabila zeita prin frumusetea ei sunt discret exprimate, cu delicatete celui redus la tacere de frumusetea ei angelica.
La fel de discreta este si prezenta eului liric, o alta tresatura operei lirice, care apare aici intr-o postura contemplativa, caci poetul admira in imaginatia copilei aplecate peste undele lacului candoarea, puritatea si gingasia ei, care sunt si insusi specifice unei anumite varste, puse printr-o gestica tot discreta, dar solemna.
Datorita discretie cu care sunt exprimate sentimentele, datorita prezentei
eului liric, poezia “Craiasa din povesti” este o opera lirica prin excelenta intrucat autorul apeleaza si la structuri expresive lirice de o rara forta sugestiva, la discretie, nu la naratiune si la personaje, ca in operele epice.
Titlul : Décor
Autor: George Bacovia
Fisa de lectura ( liric)
Poezia „Decor” apare in volumul „Plumb” (1916), si este alcatuita din trei strofe, urmate, fiecare de cate un vers razlet.
Primul element simbolist il constituie chiar „decorul” anuntat in titlu: parcul pustiu si nascator de tristeti, parte a unui peisaj citadin.
„Solitar”, dezgolit si oferind privirii un „Decor de doliu, funerar”, parcul este unul dintre cercurile concentrice ale singuratatii bacoviene.
Un alt „cerc” este orasul (in care „ninge ca-ntr-un cimitir”), ultimul fiind pamantul-mormant. Cele trei strofe constituie o descriere literara de tip tablou, care reuneste mai multe motive bacoviene: vidul, solitudinea, moartea, plumbul, plansul, caderea.
Starile sufletesti nedefinite (regretul, presentimentul mortii, invalmasirea gandurilor) constituie, alaturi de motivele mentionate, elemente simboliste.
Repetarea versurilor initiale (la sfarsitul primelor doua strofe) si reluarea lor in pozitiile 2 si 3 ale strofei finale, constituie un procedeu simbolist; aceasta tehnica ar putea sugera monotonia existentiala, invartirea omului intr-un cerc mereu reluat (ca un alt ecou al „cercului stramt” eminescian).
In ultimul catren, aglomerarea de obiecte apartinand agoniei timpului, ar putea sugera o ruptura in ordinea existentiala, iarna fiind un anotimp al extinctiei.
Dintre motivele specific bacoviene, cel mai pregnant este motivul mortii: in „Decor”, sentimentul agoniei lucrurilor provine din reductia naturii la doua culori (albul si negrul). Prima este culoarea zapezii care „cade rar”, ca si cand s-ar fi transformat in plumb, afundand parcul in pamantul-mormant; cea de a doua culoare este funerara, prezenta ei in trupul copacilor, in penele pasarii si in frunzele moarte, unificand totul sub semnul aceluiasi destin. impreuna, albul si negrul se combina in cenusiu – plumbul care inunda totul, ca un „sfarsit continuu”; de aici, repetarea versului: „Decor de doliu, funerar”, care pare a fi o completare a titlului.
Pozeia :
1. Pastelul surprinde imaginea monotona a unui parc acoperit partial cu zapada.
2. Contrastul alb-negru subliniaza universul monoton si limitativ din punct de vedere cromatic.
3. Aici apar principalele trasaturi ale stilului bacovian: repetitia epuizanta, imaginea simbolica, peisajul monoton.
Fisa de lectura (licric)
Titlul: Lacusta
Autorul : George Bacovia
Prezentare generala
Poezia LACUSTRA face parte din volumul de debut, “Plumb”, apărut în 1916 şi este emblematică pentru atmosfera dezolantă specifică liricii lui George Bacovia, exprimând prin simboluri şi sugestii trăirile şi stările sufleteşti ale poetului.
“De-atâtea nopţi aud plouând, Aud materia plângând…
Sunt singur, şi mă duce-un gând Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scânduri ude, In spate mă jzbeşte-un val Tresar prin somn. şi mi se pare Că n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se întinde, Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc… Şi simt cum de atâta ploaie Piloţii grei se prăbuşesc. De-atâtea nopţi aud plouând, Tot tresărind, tot aşteptând… Sunt singur şi mă duce-un gând Spre locuinţele lacustre.”
Tema poeziei ilustrează condiţia nefericită a poetului într-o lume ostilă, meschină, incapabilă să înţeleagă arta adevărată, prin folosirea motivelor specific bacoviene
ca motivul singurătăţii, al nevrozei, al golului sufletesc, motivul ploii, al terorii de apă, iar muzicalitatea versurilor, dată de verbele la gerunziu, exprimă sentimentul de claustrare a eului liric în această lume sufocantă, apăsătoare.
Semnificaţia titlului. Simbolul “lacustră” are drept corespondent în natură o locuinţă temporară şi nesigură, construită pe apă şi susţinută de
patru piloni, ceea ce sugerează faptul că eul poetic este supus pericolelor, de aceea se autoizolează, devenind un însingurat în societatea de care fuge.
Strofa întâi exprima simbolic ideea de temporalitate existenţială ca stare de permanenţă sâcâitoare a eului liric, “De-atâtea nopţi”, poetul percepe direct, “aud”, ploaia care este atât de distrugătoare de materie, încât efectele sunt apocaliptice (“Aud materia plângând”), întreg Universul trăieşte un dramatism sfâşietor. Motivul solitudinii este ilustrat aici printr-o stare de singurătate dorită de poet, sintagma “surit singur” simbolizând o existenţă solitară asemănătoare cu imaginea
locuinţelor lacustre.
Strofa a doua este dominată de simboluri psihologice exprimate prin verbe ce exprimă inceritudinea, nesiguranţa, spaima de dezagregare a materiei sub acţiunea distrugătoare a apei: “parcă dorm”, “tresar”, “mi se pare”, iar scândurile ude sugerează nevroza poetului ca efect al pericolului de prăbuşire spirituala iminentă. Panica şi spaima provocate de izbitura brutala şi neaşteptată a valului (“în spale mă izbeşte-un val”) sunt amplificate până la disperarea eului liric din pricina solitudinii ce se simte ameninţata de un eventual pericol: “Tresar prin somn şi mi se pare/ Că n-am tras podul de la mal.
Strofa a treia amplifică starea de nelinişte a poetului prin dimensiunile majore ale istoriei ca unic reper al existenţei umane, “Un gol istoric se întinde”, care dispare, devine hău, neant, infinit, totul se destramă, singura certitudine (“simt”) fiind prăbuşirea, dezagregarea iminenta a Universului sub acţiunea dezintegratoare a apei: “Şi simt cum de atâta ploaie/ Piloţii grei se prăbuşesc.”
Ultima strofă este reluarea primei strofe, în care este schimbai numai versul al doilea, “Tot tresărind, lot aşteptând”, pentru a sugera atemporalitatea, veşnicia stării de copleşitoare dezolare, de disperare a eului poetic din cauza permanentelor pericole ce pândesc continuu existenţa spirituală a lumii.
Poezia “Lacustră” este simbolistă prin sugestii, simboluri şi stările sufleteşti specifice liricii bacoviene: plictisul, dezolarea, nevroza, disperarea, spaima, făcând ca această creaţie să fie o confesiune lirică. Prezenţa persoanei I, inclusa în desinenţa verbelor, sporeşte confesiunea eului liric implicat definitiv în starea dezolantă care pune stăpânire decisiv şi implacabil pe sunetul poetului.Simbolul dominant în poezie este “lacustră”, care are drept corespondent în natură o
locuinţă construită de om pe apă şi susţinută pe patru piloni, o construcţie supusă iminent prăbuşirii, prin putrezirea stâlpilor de susţinere. De asemenea, o astfel de
locuinţă este una provizorie, singurătatea este totală, dar în acelaşi timp, omul este ferit aici de pericolele ce-l pândesc în pustietate (animale sălbatice, intemperii etc.). Lacustra simbolizează, aşadar, o solitudine dorită, o autoizolare totală, care va duce inevitabil la prăbuşirea spirituală a eului liric.
Apa este un simbol al dezintegrării materiei.Apa acţionează încet, dar sigur, dezagregând spiritualitatea creatoare, printr-o serie de simboluri sugestive: ploaia, malul, valul, scândurile ude.